Licentiat al Facultatii de Drept din 1999, dl. Stancu este avocat in Baroul Bucuresti din anul 2000. Incepand cu 2001, a urmat cursurile Facultatii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, iar in 2005 cursurile post-universitare de drept privat ale Universitatii Bucuresti.
Si-a dezvoltat experienta de avocat in drept comercial la Coface Romania, in perioada 2000 - 2006, in calitate de Legal Manager, unde a gestionat un portofoliu consistent de dosare reprezentand interesele clientilor interni si internationali in numeroase litigii comerciale de drept comun si arbitraj sau insolventa.
Ulterior, dl. Stancu a coordonat echipa de avocati a departamentului de Legal Debt Recovery a grupului Rompetrol, timp de doi ani si jumatate. Din 2008, a fost avocat colaborator la Budusan si Asociatii, in calitate de specialist in litigii comerciale si arbitraj, proceduri de insolventa.
Dl. Stancu a fost lector in cadrul unor seminarii organizate la Paris si Viena pentru investitorii straini despre legislatia comerciala romana, precum si la o serie de conferinte pe teme financiar-bancare, organizate in Romania si in strainatate.
Din 2010 el este si practician in insolventa si membru UNPIR.